Rezultate bune în urma purtării aparatului dentar

Reușita tratamentului ortodontic depinde în mare măsură de colaborarea medic-pacient. Medicul specialist ortodont atrage atenția pacienților săi asupra acestui aspect important încă de la începutul elaborării planului de tratament. Un lucru firesc dacă luăm în considerare durata tratamentului și particularitățile fiecărui pacient în parte. Scopul general al tratamentului ortodontic este corectarea anomaliilor constatate și restabilirea echilibrului și armoniei funcționale la nivelul aparatului oro-facial.

Având în vedere că avem de a face cu aparat al corpului uman aflat în mișcare aproape permanentă, factorii diverși care au creat anomaliile pot rămâne prezenți sau se pot manifesta și în perioada post-tratament. Dacă în timpul tratamentului, întrucât poartă aparate, pacientul este mai atent la normele de igienă și hrană impuse de medicul specialist ortodont, la finalul acestuia este foarte posibil ca atenția să se diminueze, iar obiceiurile de dinainte de montarea aparatelor să fie reluate.

Riscul cel mai mare la care se poate supune pacientul după încheierea tratamentului ortodontic este recidiva, un risc real și tocmai de aceea, medicul specialist se va asigura că pacientul urmează indicațiile sale pentru prevenirea oricăror situații nedorite.

Ce poți face ca să păstrezi rezultatele tratamentului ortodontic

Astfel, pacientul trebuie să știe în primul rând că menținerea unei bune igiene orale (periere, ață dentară, clătire cu apă de gură etc.) este primul pas în vederea menținerii rezultatelor obținute în urma tratamentului ortodontic. Aceasta pentru că igiena orală împiedică formarea plăcii bacteriene, ajută la îndepărtarea resturilor de hrană prinse în dantură și la păstrarea sănătății gingiilor. Recomandarea medicului specialist este de periere a dinților de cel puțin două ori pe zi, clătirea gurii după fiecare masă, mai ale atunci când au fost consumate alimente puternic colorate, și folosirea aței dentare seara.

Din ce în ce mai folosite în ultima vreme, retainerele transparente sau gutierele, confecționate după natura pacientului, sunt cel mai bun instrument pentru păstrarea rezultatelor tratamentului ortodontic și prevenirea recidivei. Modul de întrebuințare va fi stabilit împreună cu medicul specialist, care va și instrui pacientul în vederea menținerii igienei acestora (este recomandată curățarea și clătirea acestora înainte și după fiecare folosire). Medicul specialist ortodont poate recomanda montarea unor retainere fixe, în spatele danturii, practic invizibile, pentru siguranța menținerii alinierii corecte a dinților. Igiena acestora este asemănătoare aparatelor dentare fixe.

Totodată, este importantă menținerea unor obiceiuri de hrană sănătoase, care să presupună excluderea alimentelor cu potențial de afectare a sănătății și integrității orale (alimente tari, lipicioase, dulci, hiper-procesate etc.).

Cum poate continua colaborarea cu medicul ortodont

Programarea unor vizite regulate la cabinetul medicului specialist contribuie, de asemenea, la depistarea din timp a eventualelor probleme care pot apărea în perioada după finalizarea tratamentului ortodontic. În tandem cu aceasta, autoexaminarea este la fel de importantă, pacientul fiind îndemnat să-și concentreze atenția asupra danturii și a eventualelor modificări care pot apărea în cavitatea orală.

În concluzie, menținerea rezultatelor tratamentului ortodontic presupune continuarea obiceiurilor bune dobândite în materie de igienă dentară, o alimentație corectă și păstrarea colaborării medic-pacient.

 

Bibliografie:

https://bradyortho.com/how-to-maintain-your-smile-after-orthodontic-treatment/

https://www.drrandolph.com/maintain-straight-teeth-after-braces/

https://jusmiles.com/maintain-your-results-after-braces/