Dinții sunt mai mobili decât credem

În câteva dintre articolele anterioare am vorbit despre problemele care pot apărea în dezvoltarea normală a dinților și a complexului maxilo-facial și am arătat numeroasele moduri în care ortodonția se adresează acestor probleme pentru a le rezolva. De asemenea, am constatat împreună că ortodonția se adresează tuturor categoriilor de vârstă, cu mențiunea că intervențiile cu cea mai mare rată de succes sunt cele efectuate cât mai devreme în viața pacientului, adică din copilărie, înainte ca dinții și maxilarele să-și înceteze creșterea.

În ceea ce privește subiectul de astăzi, plecăm de la premisa că dinții sunt mai mobili decât credeți. De fapt, aceștia se mișcă imperceptibil în fiecare zi sub acțiunea factorilor externi: mâncat, mestecat sau scrâșnit voluntar sau involuntar (în timpul somnului). Chiar dacă mișcarea lor este imperceptibilă, efectele unor obiceiuri ca suptul degetului sau al suzetei, scrâșnirea voluntară și împingerea lor cu limba în timpul copilăriei pot duce la apariția unor probleme ortodontice. De aceea, medicul specialist recomandă părinților să-și aducă copiii la un consult preventiv în jurul vârstei de 7 ani, atunci când încep să apară dinții permanenți.

Ce este erupția anormală a dinților?

Una din problemele comune cu care pacienții se pot confrunta din acest moment al apariției dinților permanenți este erupția anormală.

Oamenii au două seturi de dinți, primul set de dinți (de regulă 20, 10 pe maxilar și 10 pe mandibulă), numiți popular „de lapte”, alcătuiesc dentiția primară, iar al doilea (compus din 32 dinți) alcătuiesc dentiția permanentă. Erupția dinților este un proces etapizat, de obicei simetric. Dar intervin și problemele de erupție dentară anormală, numită și erupție ectopică, adică apariția dintelui permanent într-un alt loc decât cel unde trebuie să apară. Atunci când erupția unui dinte este blocată din varii motive, se intervine de obicei chirurgical pentru deblocarea acestuia, înainte de aplicarea oricărui tratament ortodontic.

Așadar, apariția unui dinte permanent în alt loc în afara celui normal este considerată o erupție anormală sau ectopică. În astfel de cazuri, intervenția medicului specialist trebuie făcută cât mai devreme, înainte ca această anomalie să cauzeze probleme dinților alăturați.

Când apare erupția anormală a unui dinte?

De obicei, erupția anormală a unui dinte apare în perioada de tranziție de la dinții „de lapte” la cei permanenți și este o problemă care afectează un procent mare de populație. Dinții cei mai predispuși ectopiei sunt: caninii de pe maxilar, care pot apărea în fața celorlalți dinți; primii premolari de pe maxilar, care pot ieși în afara aliniamentului danturii; premolarii de pe mandibulă, cei mai folosiți la mestecat și caninii de pe mandibulă.

Există diverși factori care pot determina ectopia dinților, cum ar fi căderea prematură a dinților „de lapte”, care poate duce la schimbarea poziției dinților permanenți. De asemenea, căderea târzie a dinților „de lapte” are același efect, prin blocarea apariției celor permanenți, care pot erupe alături. Alte cauze ale erupției anormale a dinților: hiperdonția – atunci când pacientului îi apar mai mult de 32 dinți; nu mai rămâne astfel loc pentru dezvoltarea normală a danturii; apariția dinților „de lapte” peste sau sub numărul clasic de 20; traumele suferite de maxilare în urma unor accidente sau evenimente nefericite; dezvoltarea insuficientă a maxilarelor, care nu va lăsa destul spațiu dinților.

Cum se pot rezolva erupțiile anormale ale dinților?

Rezolvarea problemelor apărute în urma ectopiei dinților depinde de tipul de dinte implicat și locul unde acesta a erupt. Medicul ortodont este singurul specialist calificat în tratarea problemelor cauzate de erupția anormală a dinților. De obicei, strategia de tratament aplicată de specialist implică mai multe etape: observarea atentă și analizarea tipului de erupție considerată anormală (există situații în care o astfel de erupție se rezolvă fără tratament); extracția dintelui care a cauzat sau poate cauza ectopia; aplicarea de proceduri ortodontice specifice pentru corectarea efectelor ectopiei, odată ce aceasta s-a produs. De obicei, intervențiile post-ectopie presupun purtarea unor aparate fixe, care au rolul de a „împinge” dintele la locul său.

Astăzi, aplicarea noilor tehnologii în domeniul ortodonție face posibilă diagnosticarea precoce a problemelor și tratarea preventivă a acestora. Chiar și atunci când sunt constatate mai târziu în viață, ectopiile sunt mai ușor și eficient de tratat datorită diverselor metode de tratament disponibile în prezent.

Află care sunt cele 7 semne care îți atrag atenția că ar trebui să duci copilul tău la un consult ortodontic

Ortodonția la copii: 7 semne – avertisment la copilul de 7 ani

Bibliografie:
https://www.oasisorthodontics.com.au/abnormal-eruption-of-teeth/
https://www.fineorthodontics.com.au/blog/abnormal-eruption-what-is-it-and-how-is-it-fixed/

Cauți un ortodont bun în București?

Solicită o programare.

3 + 2 =