0314.315.198 | 0723.501.202 smile@ancaoltean.ro

Ce sunt fațetele dentare

Fațetele dentare sunt un tip de tratament de estetică dentară, care se adresează celor care vor să-și îmbunătățească aspectul general al dinților și să aibă un zâmbet frumos. Scopul lor este să corecteze forma și culoarea dinților frontali.

Producerea și aplicarea fațetelor dentare implică mai multe vizite la cabinetul medicului estetician pentru realizarea procedurilor necesare, care presupun: reducerea unei părți din suprafața dinților care vor beneficia de fațetare ( Pregătirea dinților este minimă, dar ireversibilă! ), realizarea unei amprente a acestora și a mulajului care va folosi ca model pentru fațete, realizarea fațetelor din porțelan în forma și culoarea dorită de pacient și aplicarea efectivă a acestora fațete cu cimenturi compozite pe suprafețele dentare preparate.

Există, de asemenea, un tip de fațete mai subțiri, care necesită o pregatire superficială a dinților, cu o afectare minimă a smalțului dentar. Tehnica fațetelor este minim invazivă și cu rezultate cel puțin la fel de bune ca ale aplicării de coroane dentare din ceramică.

O altă tehnică de fațetare implică aplicarea unui material compozit pe suprafața dinților pregătiți prin șlefuire și realizarea unei fațete de către medicul ortodont la forma și culoarea dorită de pacient, prin aplicarea de straturi succesive și foto-polimerizare, urmată de polișare și lustruire pentru a ajunge la rezultatul final.

Cum ai grijă de fațetele dentare

Fațetele dentare sunt rezistente în timp și rareori necesită înlocuire. Cu toate acestea, neglijența în ceea ce privește igiena orală poate duce la deteriorarea acestora. Imposibilitatea reparării lor implică reluarea procesului de fațetare pentru suprafața dentară afectată. De aceea este indicată precauția în alimentație, prin evitarea mușcării unor alimente tari (coji de semințe, oase etc.) sau a desfacerii pungilor alimentare cu dinții. De asemenea, în cazul fațetelor din compozit se recomandă spălarea dinților după consumarea vinului roșu, a cafelei, ceaiului negru sau sucurilor colorate, pentru a reduce riscul de pătare a fațetelor.

Cât costă fațetele dentare

Costul fațetelor dentare implică mai mulți factori, cum ar fi: numărul dinților afectați de procedură, tehnica și materialele folosite (compozit sau ceramică), tariful orar al medicului ortodont, costurile producătorului fațetelor de ceramică, locația cabinetului ortodontic (în orașele mari, unde puterea de cumpărare, dar și chiriile sunt mai mari, costul este mai ridicat) etc.
În funcție de toate acestea, fațetele dentare costă, în București, între 1000 și 2400 lei/fațetă (dinte).

Ca o completare poți vedea (și împărtăși) informații legate de fațetele dentare în acest video:

Cabinetele noastre sunt deschise și respectă toate normele de protecție care se află în vigoare.

Înainte să îți faci programare află cum și de ce schimbă pandemia COVID-19 vizita la cabinetul medicului ortodont.