Cum ne putem obișnui să purtăm aparate dentare
Purtarea aparatelor dentare poate fi o provocare pentru pacient, mai ales că este vorba despre acomodarea cu un corp străin în cavitatea orală. Principiul de funcționare al aparatelor dentare presupune aplicarea unei forțe asupra danturii, care determină mișcarea dinților în poziția corectă, stabilită de medicul specialist ortodont. Această mișcare ghidată a danturii presupune afectarea atât a ligamentelor parodontale, cât și a țesutului osos (resorbție, respectiv creștere). Iar aceste mișcări cauzează durere, de intensitate diferită de la caz la caz, dar, din fericire, de durată scurtă, manifestată în perioada de început a tratamentului propriu-zis.
Astfel, perioada de acomodare a pacientului cu dispozitivul medical montat în cavitatea orală de către medicul specialist ortodont poate fi abordată sub mai multe aspecte. În primul rând, după cum am afirmat anterior, pacientul are nevoie de câteva zile ca să se obișnuiască cu aparatul dentar fix sau mobil și durerea generată de modul de funcționare al acestuia.
Senzația de disconfort sau durere asociată aparatelor dentare dispare de la sine
Senzația de disconfort sau durere asociată aparatelor dentare dispare de la sine după câteva zile, atunci când pacientul se obișnuiește cu acestea. În cazurile în care durerea este mai intensă sau persistentă, medicul specialist ortodont poate face anumite ajustări dispozitivului medical montat sau poate prescrie pacientului analgezice ușoare. Atât intensitatea durerii, cât și senzația de disconfort diferă în funcție de pacient, fiind influențate de factori ca vârsta, sexul, sensibilitatea personală etc.
De asemenea, o cauză a durerii resimțite de pacient poate fi și acțiunea componentelor dispozitivului medical asupra țesuturilor moi din cavitatea orală. În acest din urmă caz, medicul ortodont va face reglajele necesare, concomitent cu recomandarea adresată pacientului, ca acesta să folosească ceară dentară.
Poți vedea o serie de Remedii pentru durerile cauzate de aparatul dentar aici.
Cum mă influențează aparatul dentar din punct de vedere social
Purtarea aparatelor dentare, mai ales a celor fixe, metalice, influențează imaginea pacientului. Deși este posibil ca și până la momentul montării aparatelor, pacientul să fi suferit de pe urma problemelor de aliniere dentară, în sensul afectării imaginii personale, cu implicații în relațiile sociale, vizibilitatea aparatelor este posibil să genereze fenomene de bullying sau respingere, mai ales în cazul pacienților adolescenți, sau comentarii rmalițioase și tendința de ascundere a zâmbetului (rușine), în cazul persoanelor adulte.
Din fericire, în prezent, în funcție de dorință și buget, pacientul poate alege între diverse tipuri de aparate dentare și culori, incluziv purtarea unor aparate cu elemente transparente sau de culoarea danturii (practic, invizibile).
Ce pot mânca pe durata tratamentului ortodontic
Alimentația este un aspect important al perioadei de acomodare cu purtarea aparatelor dentare. Medicul specialist ortodont va recomanda pacientului eliminarea din alimentație a alimentelor tari (nuci, alune, semințe etc.), crocante (pâine prăjită, crutoane), lipicioase sau dulci (caramele, jeleuri, nuga etc.), care pot afecta negativ atât aparatele, cât și dantura. Pacientul trebuie să înțeleagă că eliminarea acestor alimente este benefică atât pentru integritatea aparatelor, cât și pentru obținerea celor mai bune rezultate în urma tratamentului.
Igiena în timpul purtării aparatului dentar
Un alt aspect, de importanță majoră, este igiena orală. Medicul specialist ortodont va recomanda metodele și modul de aplicare al acestora pentru asigurarea unei igiene corespunzătoare a danturii și aparatelor dentare. În principal este vorba despre atenție și timp. Pacientul va trebui să curețe cu grijă dantura și dispozitivul medical montat, folosind mai multe metode și instrumente: duș bucal, periere cu periuță cu peri moi, periuțe inter-dentare, ața dentară, clătire cu apă de gură etc. Toate operațiunile recomandate de medicul specialist trebuie efectuate cu grijă și fără grabă, astfel încât curățarea să fie efectivă, iar igiena asigurată.
Prin urmare, perioada de acomodare cu purtarea aparatelor dentare, care poate dura până la o lună, poate părea dificilă. Dar, soluția pentru depășirea acesteia este colaborarea strânsă dintre medicul specialist ortodont și pacient, la care se adaugă răbdarea pacientului și dorința acestuia de a obține un zâmbet frumos la finalul tratamentului.