0314.315.198 | 0723.501.202 smile@ancaoltean.ro

Conform ultimelor reglementări legate de izolare, vizita la medic se poate efectua numai pentru urgențe. S-au suspendat pentru o perioadă toate controalele și intervențiile care pot suferi amânare. E valabil și pentru persoanele care poartă aparate dentare. Ortodonția și stomatologia sunt specialitățile medicale unde riscul de infectare este foarte mare.

Nu este indicată întâlnirea cu pacienții acum, considerat vârf de către autorități, pentru că noi avem contact foarte apropiat cu aceștia. Folosirea frezei, de pildă, presupune un flux mare de stropi de la pacient către medic. Plus că un contact cu mulți pacienți ar însemna ca inclusiv medicul să fie pus în pericol, în ciuda tuturor măsurilor de igienă pe care noi în cabinetele de ortodonție și stomatologie le luam întotdeauna, ca parte din practica medicală. Însă acest lucru nu înseamnă că ne abandonăm pacienții. Dimpotrivă, suntem în permanentă comunicare cu ei, aflați în diferite stadii ale tratamentele ortodontice.
Așadar, până la normalizarea situației și eliminarea măsurilor de distanțare, o mare parte din măsurile aferente tratamentelor ortodontice trebuie menținute de către pacienți. Iată care sunt acestea:

Scurt ghid pentru pacienții aflați în tratament ortodontic

1. Mențineți comunicarea cu medicul ortodont

Stabiliți o metodă de comunicare cu medicul vostru! Dacă nu e suficient apelul telefonic și doriți să îi ilustrați ceva medicului, puteți să îi trimiteți fotografii sau un scurt filmuleț pe whatsapp, messenger sau skype, în care să îi arătați exact ce problemă aveți. Medicul stabilește ce masuri puteti lua acasă pentru a rezolva problema și dacă e nevoie să vă trimită accesorii: elastice sau ceară pentru sigilat, de exemplu.
În cazul în care unul dintre brakeți s-a dezlipit, tot el va stabili dacă, pentru o perioadă, poate ramane asa, mai ales dacă dintele nu a pățit nimic.
Pacientii trebuie sa stie ca atunci când mănâncă alimente mai dure, arcul se poate rupe. În acest caz pacientul trebuie sa indeparteze segmentul mai mic de arc, daca este posibil.
Sau capatul arcului se poate alungi, ca urmare a scurtarii arcadei dentare, ceea ce poate leza obrazul. In acest caz este indicat sa se aplice ceara pe ultimul tubusor si pe capatul arcului.
Dacă unul dintre brakeți se desprinde parțial de pe dinte, îl putem menține pe loc cu putina ceară, iar dacă pică de tot, să îl păstreze până la următoarea consultație.
In cazul pacientilor purtatori de alignere, daca gutiera purtata se deterioreaza sau se pierde, atunci reveniti pe gutiera anterioara pana la urmatorul control.

2. Intensificați rutina de igienizare a dinților

Igiena dentară din timpul tratamentelor ortodontice este esențială. Dacă nu e realizată cum trebuie, pot apărea carii interdentare, placă bacteriană ori inflamarea gingiilor. Toate acestea pot încetini tratamentul sau îi pot reduce din eficiență.
• Periaj dimineața și seara – cu periuta specială, dar și cu periuța interdentară;
• Ață dentară specială, după fiecare masă și clătit;
• Apă de gură;
• Folosirea unui irigator bucal înainte de fiecare periaj.

3. Atenție la alimentație, mai mult ca niciodată

Nu uitați că aveți o listă a alimentelor interzise, iar pe aceasta sunt caramele, alune, migdale, pâine prăjită tare, semințe, tot ce s-ar putea lipi pe dinte și ar putea fi ignorat printr-o igienă superficială, plus tot ce este foarte tare. Știți probabil că alimentația nepotrivită în timpul tratamentelor ortodontice poate duce la apariția problemelor de mai sus: ruperea brakeților, a arcului de pe arcadă, a elasticelor etc. În funcție de cât durează repararea lor, se va întârzia și durata tratamentului.
Alegeți în această perioadă fructe și legume proaspete, ele ajută la sănătatea întregului organism, dar și a cavității bucale.

Poți urmări și video-ul realizat de mine despre „Carii și alimentație în timpul tratamentului ortodontic”.

 

4. Nu renunțați la purtarea elasticelor

Mulți pacienți poartă elastice pentru corectarea mușcăturii. În cele mai multe dintre cazuri, ele trebuie purtate în continuare, dacă medicul așa a recomandat, conform planului de tratament.

5. Puteți învăța să faceți masaj gingival

E un masaj simplu, de făcut cu degetul umezit și înmuiat în sare sau bicarbonat. Cu mișcări circulare, mișcați degetul de la un capăt la altul al fiecărei arcade, după care clătiți ușor.

Află cum se face un masaj gingival pentru copii aici.

6. Exercițiu de mindfulness, pentru relaxare

Respirația alternativă e bună și pentru sănătatea orală, nu doar pentru plămâni și o minte relaxată ori o inimă sănătoasă.
Dinții, gingiile și mucoasa orală suferă și ele din cauza stresului. Scade cantitatea de salivă din cavitatea bucală, ceea ce înseamnă că fluxul natural de salivă devine mai vâscos și insuficient pentru a curăța dinții și gingiile. Acest lucru înseamnă placă bacteriană, tartru, gingii cu probleme.

Aici aveți toate detaliile despre tehnica de relaxare.