Alcătuirea unui top al aspectelor controversate poate da naștere, în sine, la discuții, mai ales între specialiști. Aceasta pentru că ortodonția, ca și multe alte ramuri ale medicinei dentare, este supusă unor dezbateri aprinse în rândul specialiștilor și cercetătorilor. Aceste dezbateri adesea ajung în atenția publicului și pot crea confuzie în rândul pacienților.
Iată câteva dintre cele mai controversate aspecte în ortodonție:
- Extracția dinților în tratamentul ortodontic. Extracția premolarilor pentru crearea spațiului de mișcare necesar în tratamentul ortodontic a fost o practică standard în ortodonție de multă vreme. Cu toate acestea, în ultimii ani, au apărut curente în ortodonție care promovează tratamentele fără extracții, susținând că extracția poate avea consecințe negative asupra profilului facial al pacientului (au fost observate modificări importante ale țesuturilor moi după extracția molarilor) și asupra sănătății articulației temporo- De asemenea, există încă în dezbatere impactul pe care molarii, mai ales cei de minte, îl au asupra întregii danturi, astfel încât să fie necesară eliminarea lor. Unii specialiști susțin că apariția molarilor de minte poate exercita presiune asupra arcadelor dentare, cauzând înghesuirea dinților (crowding). Alții susțin că nu există o legătură directă sau că impactul este minor. În trecut, extracțiile erau mai frecvente, dar există o tendință crescândă de a evita extracțiile atunci când este posibil, folosind tehnici alternative pentru a obține spațiu. Dezbaterile pe acest subiect continuă să încingă spiritele, iar alegerea metodei de tratament (cu extracție sau fără) depinde adesea de cazul specific al pacientului și de filozofia de lucru a medicului specialist ortodont.
- Durata ideală a tratamentului. Odată cu apariția tehnicilor și materialelor noi, promisiunea tratamentelor ortodontice mai rapide este adesea folosită ca un argument de vânzare. Cu toate acestea, este controversat dacă tratamentele accelerate oferă rezultate la fel de durabile și de înaltă calitate ca tratamentele tradiț În timp ce unii pacienți și medici susțin eficacitatea și eficiența tehnicilor rapide, alții sunt mai precauți, subliniind necesitatea unei abordări mai deliberate pentru a asigura rezultate optime pe termen lung. Determinarea unei mișcări mai rapide a dinților, cu scopul migrării acestora în pozițiile stabilite prin scopul tratamentului, poate cauza apariția unor recidive într-un timp relativ scurt de la finalizarea tratamentului, întrucât la reușita acestuia contribuie mai mulți factori subsecvenți mișcării dentare (regenerare țesuturi, modificare de masă osoasă etc.).
- Utilizarea aparaturii ortodontice la vârste foarte tinere. În trecut, tratamentul ortodontic a fost în general recomandat pentru copii la începutul adolescenței. Astăzi, tot mai mulți medici specialiști ortodonți recomandă intervenția la vârste foarte tinere, uneori chiar și la 5-6 ani, argume
ntând că corectarea deviațiilor la o vârstă fragedă poate preveni complicații mai târziu. Cu toate acestea, există și voci critice care subliniază riscurile asociate cu tratamentul început prea devreme, inclusiv necesitatea unor tratamente ulterioare pe măsură ce copilul crește. - Utilizarea aparatelor de contenție. Din ce în ce mai răspândită, această practică este una care generează discuții între medicii specialiști, mai ales referitoare la calitatea tratamentului aplicat și la păstrarea rezultatelor pe termen lung. Perioada de contenție este acea perioadă următoare încheierii tratamentului ortodontic, în care pacientul, la recomandarea medicului specialist ortodont, poartă aparate de contenție. Rolul acestor aparate, fixe sau mobile, este de a menține dinții în poziția stabilită prin tratament și de a preveni recidiva. În ultima vreme măsurile de contenție au început să devină un standard la finalul tratamentelor ortodontice.
Aceste aspecte și multe altele evidențiază complexitatea luării unor decizii de tratament în ortodonție, precum și importanța evaluării fiecărui pacient ca un caz individual. Deciziile de tratament trebuie luate pe baza unei combinații de dovezi științifice, experiență clinică și preferințele/așteptările pacientului.
