Tratamentul ortodontic este indicat cel mai frecvent după vârsta de 12 ani când toţi dinţii temporari (de lapte) sunt schimbaţi cu dinţi permanenţi şi arcadele dentare sunt în întregime constituite, cu excepţia molarilor de minte care erup la 18-22 ani.
La această vârstă există încă zone active de creştere a oaselor maxilare care pot fi influenţate pentru a obţine o relaţie corectă care să permită o aliniere armonioasă a arcadelor dentare. Pe dinţii permanenti se pot aplica şi aparate fixe cu care se pot dirija cu mai mare acurateţe şi eficienţă mişcările dinţilor, nu există riscul îndepărtării aparatului, reducându-se durata şi crescând predictibilitatea tratamentului.
În plus, la această vârstă atât părinţii cât şi copiii încep să se preocupe de estetica facială, aspectul dinţilor fiind un factor motivaţional atât pentru solicitarea cât şi pentru acceptarea tratamentului.
La mulţi copii modificări în dezvoltarea oaselor maxilare sau / şi a dinţilor pot fi observate mult mai devreme. Chiar dacă copilul nu are nicio acuză şi părintele nu observă vreo modificare, este de preferat să se facă o examinare din partea medicului dentist după vârsta de 4 ani şi cel mai târziu la 7 ani când se pot observa modificări sau tendinţe de dezvoltare asupra cărora se poate interveni în cadrul tratamentului preventiv sau a celui interceptiv.
Ca un exemplu de tratament ortodontic preventiv este menţinerea spaţiului rezultat în urma extracţiei precoce (înaintea vârstei de pierdere naturală) a dinţilor temporari. Dacă nu se intervine cu aparate simple (asemănătoare unor mici proteze) pentru menţinerea spaţiului, acesta este ocupat prin delasarea dinţilor alăturaţi iar dinţii permanenţi nu mai au loc să erupă şi va fi necesar un tratament mult mai complicat, mai de durată şi mai costisitor.
Dacă se observă modificări care pot conduce la apariţia unor anomalii se poate indica un tratament precoce în cadrul aşa numitei ortodonţii interceptive
Unele dintre problemele care necesită tratament precoce sunt:
- Ocluzia inversă (dinţii superiori sunt înapoia celor inferiori)
- Îngustarea evidentă a arcadei superioare.
- Înghesuirea severă a primilor dinţi permanenţi care va împiedica eruptia normală a celorlalţi dinţi.
- Un molar de şase ani, care nu pot erupe, deoarece este prins sub un dinte de lapte (eruptie ectopică a primului molar permanent).
- Dinţii din faţă permanenţi , care sunt proeminenţi excesiv, şi, prin urmare, sunt în pericol de a fi loviţi.
- Când se estimează că nu va exista spaţiu pentru erupţia caninilor care ar putea rămâne incluşi în os sau ar erupe în poziţie greşită (ectopic).
- Un copil cu o despicatură palatină la care trebuie făcută o grefă osoasă (expansiune ortopedică prechirurgical).
