De ce e importantă limitarea extracțiilor în scop ortodontic a dinților sănătoși, în special a premolarilor?
În medicina de specialitate, una dintre cele mai delicate decizii este aceea de a recomanda extracția unor dinți sănătoși pentru a obține spațiu în vederea corectării anomaliilor constatate. De cele mai multe ori, este vorba despre extracția premolarilor – dinții situați între canini și molari.
Mult timp, în multe tipuri de anomalii, extracția acestora a reprezentat soluția clasică: se constată înghesuire, adică nu e loc, rezultă: scoatem câte un dinte și îndreptăm restul.
Abordarea modernă este mult mai nuanțată. Obiectivul medicului specialist ortodont nu este doar o aliniere perfectă, cu orice preț, ci un zâmbet armonios, o mușcătură funcțională și un rezultat stabil, cu respect maxim pentru integritatea dinților sănătoși. De aceea, extracțiile trebuie limitate și folosite doar când sunt cu adevărat necesare și după o analiză foarte detaliată.
Sunt situații în care extracția are logică medicală și estetică: înghesuiri dentare severe, unde diferența dintre spațiul disponibil și volumul dinților este foarte mare; protruzie dento-alveolară marcată – dinții din față sunt foarte „împinși” în afară, iar buzele nu se închid confortabil; anomalii scheletale complexe, unde extracțiile fac parte dintr-un plan combinat ortodontic–chirurgical; situații în care anumite rădăcini, restaurări sau traumatisme fac un anumit dinte mai puțin valoros pe termen lung.
În aceste cazuri, extracția unui premolar poate fi justificată și, uneori, este cea mai bună soluție. Problema nu este „extracția în sine”, ci extracția indicată prea ușor, prea devreme sau fără o analiză globală a feței, mușcăturii și funcției. Un dinte sănătos este un organ funcțional: are rădăcini, ligamente, este conectat la os, mușchi și sistem nervos.
Când îl scoatem schimbăm pentru totdeauna arhitectura arcadei și a oaselor. Rolul premolarilor este să preia forțele masticatorii, să contribuie la ghidarea mișcărilor mandibulei și să susțină forma arcadelor și poziția buzelor. Extracția lor poate să fie integrată armonios într-un plan corect, dar este o decizie ireversibilă. De aceea, medicul specialist ortodont caută mai întâi toate variantele de a păstra toți dinții sănătoși și doar dacă acestea nu sunt suficiente se discută serios despre extracții.
Una dintre preocupările majore legate de extracțiile de premolari este efectul asupra profilului și volumului buzelor. În multe cazuri, după extracții, incisivii sunt retrași pentru a închide spațiile, ceea ce poate duce la buze mai puțin susținute, un profil perceput ca mai puțin plin și un zâmbet cu aspect uneori mai îngust. Dar aceasta nu înseamnă că orice extracție strică profilul zâmbetului, ci că acesta trebuie evaluat foarte atent: cum arată fața pacientului acum, ce își dorește estetic, ce se întâmplă cu buzele dacă retragem dinții frontali câțiva milimetri, cum se va vedea zâmbetul la final.
În practica modernă, înainte de a decide extracții, medicul specialist folosește fotografii de profil și din față, analize cefalometrice și simulări digitale ale modificărilor profilului. Scopul este obținerea unei fețe armonioase, în acord cu trăsăturile naturale ale pacientului.
Un alt motiv pentru care medicul specialist ortodont dorește să limiteze extracțiile este stabilitatea pe termen lung. Când sunt retrași mult dinții frontali pentru a închide spațiile, este solicitat intens osul și ligamentele din jurul lor.
În unele situații, acest lucru poate crește riscul de resorbție radiculară la dinții frontali,, creează zone cu os mai subțire pe partea vestibulară sau palatinală, și reduce suportul osos pentru gingii, mai ales la pacienții predispuși la probleme parodontale.
De asemenea, o arcadă prea îngustată prin extracții și retracții agresive poate fi mai predispusă la recidivă. Aceasta nu înseamnă că orice extracție duce la probleme, ci că tratamentul trebuie făcut în limite biologice și cu un plan clar.
Vestea bună este că astăzi avem mult mai multe instrumente pentru a crea spațiu fără să scoatem dinți sănătoși, în funcție de caz.
Astfel, medicul specialist ortodont poate decide expansiunea arcadei superioare – cu aparate fixe sau detașabile, mai ales la copii și adolescenți, pentru a lărgi maxilarul superior și a crea spațiu în mod controlat.
Ori poate opta pentru distalizarea molarilor – mutarea molarilor ușor spre posterior cu ajutorul unor aparate speciale, Ex. Carriere Motion, sau mini-implanturi de ancoraj, ceea ce creează spațiul necesar alinierii dintilor din zona anterioara.
De asemenea, medicul ortodont poate monta aparate la pacienți tineri (mandibular advancement device) pentru a ghida creșterea mandibulei și a corecta anumite anomalii fără a recurge automat la extracții. În plus, tehnologia digitală (scanări 3D, planificare electronică, simulare computerizată etc.) permite explorarea diferitelor scenarii: cum arată dacă este efectuată extracția?
Dar dacă este lărgită arcada? Iar mai apoi poate fi aleasă varianta cea mai echilibrată pentru fiecare pacient. Rolul medicului specialist ortodont este să explice foarte clar de ce ar fi necesară extracția, ce alternative există, și să arate – pe cât posibil – simulări și exemple de cazuri similare. Atunci când există metode de tratament care păstrează toți dinții și oferă un rezultat sănătos și stabil, de cele mai multe ori pacientul se simte mult mai în siguranță și mai împăcat cu decizia de tratament.
Cu toate acestea, există în continuare situații în care, după o analiză completă, concluzia este că extracțiile (cel mai des de premolari) sunt cea mai bună opțiune pentru protejarea gingiilor și osului pe termen lung, corectarea unei protruzii care afectează închiderea buzelor și obținerea unei mușcături funcționale și stabile.
Diferența față de abordarea de acum câteva decenii este că astăzi extracțiile nu mai sunt regula, ci excepția argumentată. Ele fac parte din arsenalul terapeutic, dar sunt indicate doar după ce toate celelalte opțiuni au fost analizate serios.