Cum alegi medicul ortodont?
Alegerea medicului ortodont poate fi o provocare atunci când dorești rezolvarea problemelor apărute la dantură care necesită atenția unui specialist în domeniu (dinți strâmbi, mușcătură defectuoasă etc.). Acest demers devine mai facil pe măsură ce reușești stabilirea unor criterii de căutare, cu alte cuvinte când știi ce cauți.
Dacă nu ai mai apelat la un astfel de specialist, trebuie să știi de la început că nu este niciodată prea târziu, deoarece aplicarea noilor tehnologii în domeniul medical face posibil tratamentul ortodontic la orice vârstă.
Un alt lucru de care trebuie să ții cont de la început este faptul că numărul persoanelor care apelează la un astfel de specialist este în creștere, prin urmare vei avea de unde să alegi. Important este însă să te asiguri că este cel mai bun medic cu care poți comunica, dar și cel mai bun specialist în domeniu, conectat la ultimele noutăți în ortodonție, care a evoluat galopant în ultimii ani, un medic care poate oferi soluții personalizate și în acord cu preferințele pacienților.
Iată câteva criterii de bază în căutarea medicului ortodont.
Când vorbim de proximitate, membrii familiei, rudele sau prietenii sunt cei mai aproape și care au avut experiențe cu un astfel de specialist. Prin urmare, ai șanse mari să primești o astfel de recomandare din partea apropiaților și ar fi ideal și dacă e și aproape de casă, dar nu obligatoriu.
Dacă în mediul tău nu găsești nicio recomandare, ține cont de criteriul proximității. Caută pur și simplu pe internet Cabinet ortodonție București (sau orașul în care stai) și vei avea deja opțiuni, inclusiv o hartă cu acele cabinete din apropierea ta.
Dacă ți-ai făcut deja o listă scurtă, următorul pas este să cauți referințe despre fiecare în parte (comentarii ale pacienților, interacțiuni pe paginile de social-media etc.). Caută doar medicii calificați, cu licență în domeniu, recunoscută de statul român, cu specializări suplimentare, dar și cu experiență în domeniu. Nu uita că medicul specialist ortodont este acel medic dentist care a mai făcut în plus, față de facultate și rezidențiat încă alți 3 ani de specializare în domeniu. Mai mult decât atât, fiecare dintre specialiști ar trebui să urmeze periodic cursuri de perfecționare, întrucât noi metodologii de tratament apar de la an la an, e un domeniu care evoluează galopant.
Cum găsesc un medic ortodont bun
Întotdeauna un medic ortodont specialist bun va avea pe pagina cabinetului sau cea profesională, pe lângă dovada calității de specialist, mărturii ale pacienților săi. Dacă nu găsești acolo astfel de testimoniale, caută pe paginile de social-media sau pe forumurile medicale comentarii la adresa medicului respectiv. Citește-le pentru a-ți face o idee despre modul de lucru și profesionalismul acestuia. Este foarte posibil să găsești tot felul de păreri, unele bune, altele mai puțin bune, care te vor ajuta la formarea unei opinii personale.
După ce ai refăcut ierarhia, caută pagina de internet a cabinetelor selectate. Fii atent la claritatea și calitatea informațiilor care îți sunt oferite. O pagină actualizată este semnul unei preocupări reale pentru pacienți, dar și un indiciu al seriozității echipei medicale. Un bun profesionist va avea o pagină de internet pe măsură, care îți va oferi toate informațiile de care ai nevoie. Notează-ți unele aspecte, îți vor fi de folos în programarea unei vizite. De asemenea, fii atent la varietatea tratamentelor oferite. Este foarte important să te interesezi din timp despre acest aspect, te va scuti de un drum în plus.
Încearcă să vezi dacă există Ziua Porților Deschise sau medicul respectiv oferă consultații gratuite din când în când și în ce condiții. Unele cabinete medicale oferă astfel de consultații cel puțin o dată pe an, pentru cei care n-au mai fost în situația de a cere sfatul unui specialist ortodont. Mergi și fă-ți o impresie despre cabinet (calitatea spațiului, curățenia, dotările etc.) și personalul din echipa medicului (amabilitatea, deschiderea către pacient, interesul etc.). Fii foarte atent la dotarea cabinetului (un plus îl reprezintă aparatele noi: Digital X-ray, 3D scanner etc.) sau poți întreba cu ce firme colaborează cabinetul, care poate externalizează partea aceasta.
Ce întrebări adresez medicului ortodont?
Adresează cele mai potrivite întrebări, în funcție de ceea ce te interesează. Poate nu te-ai gândit, dar ar fi bine să întrebi despre: experiența medicului în domeniu, opțiunile de tratament disponibile în cabinetul respectiv, orarul de lucru (foarte importantă este flexibilitatea acestuia), durata tratamentului, opțiunile post-tratament, modul în care medicul comunică cu pacienții în situații de urgență.
Un aspect important este costul tratamentului, prin urmare e bine să te informezi despre cum se poate estima încă de la început un tratament complet ortodintic și modalitățile de plată, dacă există și posibilitatea plăților eșalonate.
Folosește aceste criterii, dar și altele pe care le vei considera necesare. Caută cel mai bun medic ortodont, nu te mulțumi doar cu bifarea unui criteriu, ci analizează atent opțiunile și nu-ți încredința sănătatea danturii oricui. Relația cu medicul ortodont, în funcție de complexitatea tratamentului de care aveți nevoie, poate fi o relație de lungă durată.
Bibliografie:
https://www.labbefamilyortho.com/patient-zone/ortho-info/how-to-choose-the-right-orthodontist/
https://pureorthodontics.co.uk/how-to-choose-the-best-orthodontist/
https://www.olympiabenefits.com/blog/8-tips-on-how-to-choose-an-orthodontist
https://www.pinecrestortho.com/how-to-choose-an-orthodontist/